Avantajele si dezantajele refinantarii unui contract de credit

duminică, 5 aprilie 2009

Refinantare inseamna rata mai mica si bani mai multi?

Dacă aţi contractat un credit în condiţii dezavantajoase, vă puteţi micşora rata lunară, in acelaşi timp obţinând o suma suplimentară de bani de la bancă. Trebuie însă ştiut faptul că refinanţarea creditului presupune plata unui comision de rambursare anticipată a vechiului credit, precum şi alte comisioane aferente obţinerii noului credit.
Chiar dacă aparent aveţi numeroase avantaje în urma unei refinanţăritarii (suplimentarea creditului, dobânda mai mică, perioadă de creditare mai bună, banca nouă e mai puţin birocratică, etc.), riscul unei penalizări prin acest tip de comision trebuie luat în considerare numaidecât.
Băncile ar trebui să concureze între ele şi să ofere servicii de finanţare însă nu prea se ‘omoară’ să acorde acest tip de creditare, prin refinanţare…

 

Analiza fundamentală

sâmbătă, 28 februarie 2009

Analiza fundamentală pe piaţa Forex reprezintă aplicaţia teoriilor micro şi macroeconomice, cu scopul de a prognoza trendurile viitoare ale preţurilor valutelor.

Factorii economici şi politici fundamentali care conduc pieţele valutare de pe Forex sunt: balanţa comercială, ratele de dobândă, rata inflaţiei relative, aşteptările şi alţi indicatori economici (mai puţin relevanţi).

Balanţa Comercială

Deoarece pe piaţă există o cumpărare netă a monedelor care întregistrează surplusuri comerciale, pe termen lung aceste monede vor tinde să se consolideze împotriva celor asociate cu deficite persistente. Balanţa comercială are o influenţă importantă şi asupra trendurilor. O balanţă comercială care se îmbunătăţeşte va determina aprecierea monedei ţării respective în relaţie cu monedele care manifestă o deteriorare sau menţinere la acelaşi nivel a balanţei comerciale.

Ratele de dobândă

Fluxurile de capital internaţionale vizează monedele cu cele mai înalte randamente, creând astfel o cerere suplimentară de monede care oferă rate de dobândă mari, determinând creşterea cursului de schimb al monedei respective.

Rata inflaţiei relative

Dacă o anumită ţară înregistrează o rată a inflaţiei mai mare decât altă ţară, atunci moneda primei ţări se va deprecia în raport cu moneda celei de a doua ţări.

Aşteptări/speculaţii

Pieţele anticipează evenimentele. O speculaţie pe rata inflaţiei viitoare poate cauza mişcări masive ale cursului de schimb, înainte ca trendul actual să devină unul evident.

Concluzie: este important de ştiut că aceste forţe economice interacţionează şi de cele mai multe ori acţionează împreună. din acest motiv, este greu de apereciat în avans cum va fi afectată piaţa de către aceşti indicatori economici. De aceea, foarte mulţi traderi utilizează şi analizele tehnice concomitent cu cele economice.



Ce se intampla cu site-urile de PTC in ultima vreme?

joi, 26 februarie 2009
Dupa cum multi ati observat (cei care se ocupa cu site-urile de PTC) incet, incet numarul site-urile care inca mai platesc si au cat de cat vechime a scazut drastic. Daca acum aproximativ jumatate de an gaseai pe internet tot felul de site-uri care plateau , acum situatia nu mai sta chiar asa. Oamenii s-au desteptat si au cam inceput sa o lase balta cu metoda asta de a face bani (si eu in mare parte), si au realizat ca nu e atat de greu sa iti faci un sistem de MLM, sa plateasti cateva persoane la inceput si apoi sa o lasi balta. Cu toate astea mai exista cateva site-uri care inca rezista si care inca mai platesc (nu se stie cat vor mai tine si ele).

Cele la care am ramas in continuare si care inca mai platesc sunt NEOBUX , ARA-BUX si MYFREESHARES.

Neobux se mentine bine, inca plateste instant, putinele reclame au ramas, insa sta cam prost cu inchiriatul referalilor. Daca la inceput referalii chiar dadeau clicuri si merita sa inchiriezi referali, acum situatia nu mai e aceasi, media de clicuri pe zi rar fiind peste 3 pentru un referal.

Ara-Bux spre uimirea mea inca plateste si el, chiar daca nu plateste instant si s-a mentinut destul de bine avand aproximativ 90 000 de useri. Despre inchirierea referalilor nu pot sa va spun prea multe pt ca nu am inchiriat nici un referal.

MyFreeShares a aparut pe piata la sfarsitul lui 2004 inceputul lui 2005. Dupa parerea mea e printre cele mai bune, chiar daca plateste foarte putin si sistemul e putin mai diferit. Trebuie doar sa deschizi un numar de site-uri cu reclame si le poti inchide imediat(nu trebuie sa astepti un anumit timp ca la majoritatea PTC-urilor). In schimbul acestor vizite ti se acumuleaza in cont "share"-uri. In functie de cate share-uri ai acumulate esti platit cu zilnic cu un comision pentru fiecare share. Acest comision e destul de mic si poti face ceva bani doar daca aduni destule share-uri. Faza buna e ca nu tre sa vizitezi site-urile alea zilnic. Daca te multumesti cu cate share-uri ai adunat si nu vrei sa faci mai multe, nu e nevoie nici macar sa te loghezi in cont, MyFreeShares te va plati zilnic pt cate share-uri ai.

Cam astea ar fi site-urile de care inca ma mai ocup si care ma mai platesc.

Ce parere aveti? Mai sunt si altele?

Analiza tehnică

marți, 24 februarie 2009
Fără mecanismele care dau viaţă şi sens pieţei valutare, orice tranzacţie reprezintă doar un simplu joc de noroc. Există două mari şcoli de analiză, care nu se exclud una pe alta, analiza tehnică şi analiza fundamentală.

Analiza tehnică este studiul mişcării preţurilor pe piaţa Forex. Această analiză se realizează cu ajutorul graficelor.

Ideea este că o persoană poate vedea pe grafice istoricul mişcării preţurilor, pe baza cărora apoi să determine, până la un anumit nivel, în ce direcţie vor merge acestea.

Lucrul cel mai important pe care îl învăţăm cu ajutroul analizei tehnice este trendul (tendinţa de mişcare a preţurilor). Traderii folosesc adesea expresia „The trend is your friend” (trendul este prietenul tău), deoarece acesta ne ajută să intuim direcţia în care merg preţurile şi astfel să obţinem câştiguri importante pe piaţa Forex.

Instrumentele pentru analiza tehnică sunt disponibile online şi ajută investitorii în luarea deciziilor de tranzacţionare.

In cele ce urmează voi prezenta pe scurt instrumentele de analiza tehnica folosite pe Forex pentru a identifica trendurile, care de obicei se repeta în pieţele volatile cum e şi Forex. Traderii Forex sunt sfătuiti sa aprofundeze analiza tehnică, şi să nu uite că în Forex, ca şi în orice alt domeniu, profesionalismul vine numai dupa multă practică, anduranţă şi experienţă.

Grafice

Grafic liniar: Descrierea grafica - istorie cursului de schimb pentru oricare pereche valutara. Linia este construita in relatie cu pretul de inchidere zilnic.

Grafic cu bare:

Descrierea performantelor pretului unei perechi valutare, facuta cu ajutorul unor bare verticale la anumite intervale de timp in timpul zile (ex fiecare 30 de minute). Fiecare bara are patru valori representative deschiderea, inchiderea, maxim si minim(OCHL) al cursurilor de schimb pentru acel interval de timp.

Grafic lumanare:

Varianta a graficului cu bare exceptand descrierea OCHL ca si o” lumanare” cu un fitil la fiecare sfarsit. Cand rata de deschidere este mai mare decat rata de inchidere “lumanarea “ este “plina”. Cand rata de inchidere este mai mare decat rata de deschidere lumanarea este “goala”.

Suport, rezistenta, canale si triunghiuri

Suportul si rezistenta reprezinta caracteristici comune pentru toate instrumentele tranzactionabile, incluzand si monedele. Brese in aceste instrumente sunt prezentate ca evidenta unei shimbari fundamentale in sentimental pietei, asupra unei monede. Suportul si rezistenta formeaza adesea pattern-uri coerente in forma de canale.

Suportul

Un nivel de suport este detectat, daca puteti conecta cateva subpuncte ale ciclului ratei de schimb pe linie dreapta. Acesta indica aversiunea pietei pentru a vinde sub anumite cursuri de schimb. Cu cat mai multe puncte sunt conectate, cu atat nivelul de suport este mai ridicat.

Nivelul de suport se poate schimba odata cu trecerea timpului. Daca linia dreapta se duce in sus vorbim de un “suport ridicat”. Cand linia este orizontala identificam un “suport oblic”, iar cand linia cade in jos avem de a face cu un “suport in cadere”.

Rezistenta

Nivelele de rezistenta indica o aversiune de cumparare a monedei peste cursul de schimb dat. Un nivel de rezistenta este detectat daca este posibil sa conectam o succesiune de puncte de crestere a ciclului ratei de schimb cu o linie dreapta.

Putem observa trei tipuri de rezistenta: ridicata, oblica si in cadere.

Canalele

Canalele sunt identificate ca o suprapunere a nivelelor de suport si rezistenta intr-un singur grafic liniar. Canalele se pot misca in sus, oblic si in jos.

Triunghiuri

Cand liniile de suport si rezistenta converg una asupra celeilalte, “triunghiurile” formate pot fi in sus, oblice sau in jos.

Triunghiurile indica profitabilitatea dealungul timpului. Nivelurie de rezistenta si suport suprapuse pe un grafic va pot ajuta sa prognozati timpul de convergenta. Ceea ce cautam sunt niste “rupturi” care ar putea merge intr-o directie care pare sa fie “exploziva”, prezentand oportunitatile pentru tranzactii profitabile.

Panta triunghiului si comportamentul ciclului pretului in apropierea intersectiei dintre rezistenta si suport pot indica directia rupturei. De exemplu, daca ciclul cursului de schimb este intr-o faza clara de urcare, ruptura va fi deasemenea in urcare. Sunt niste oportunitati reale aici, dar bineinteles si mult risc este implicat.

Rollover

luni, 23 februarie 2009

Când o pozitie este deschisă si închisa pe diferite zile este perceputa o dobânda pentru banii împrumutati. Daca cumparati o anumita suma dintr-o moneda ex EUR/USD in marja, in realitate imprumutati USD pentru a cumpara EUR. Mai târziu când veti vinde exact aceeasi suma in EUR, veti primi USD in schimbul EUR si inchideti tranzactia.

Sa presupunem ca rata de dobânda platita pentru USD este mai mare decât cea a EUR. Deci veti primi dobanda pentru banii imprumutati, reprezentand diferenta dintre ratele de dobânda platite pentru USD este sub rata de dobânda platita pentru EUR pe care il aveti in posesie.

Daca EUR plateste mai mult decat USD in ceea ce priveste dobânda, atunci clientul va primi un profit, pentru ca diferentialul de dobânda este pozitiv dintre aceste doua pozitii. Rollover-ul este calculat cu ajutorul coeficientului swap pentru fiecare zi in parte, de cand pozitia este deschisa. Reinoirea imprumutului este numit rollover si este facut in fiecare zi la ora 10:00 p.m. ora din Londra.

Exemplu:
Luni cumparati 500.000 de USD/JPY si cursul de schimb este 140.50 si data de valoare este la doua zile dupa, miercuri. Veti decide sa inchideti pozitia in ziua urmatoare – marti.

Totusi, pozitia deschisa marti are data de valoare in ziua de joi, desi dumneavoastra aveati deschisa o pozitie cu data de valoare miercuri. Acum trebuie sa trebuie sa inchideti pozitia cu data de valoare joi. Pozitia va fi rolloverata luni la ora 10:00 p.m. ora Londrei.

Sa presupunem ca rata de schimb in acest moment este 141.00.
1. Vindeti 500.00 USD/JPY la un curs de chimb de 141.00 cu data de valoare miercuri
2. Cumparati 500.00 USD/JPY la un curs de schimb de 140.98 cu data de valoare joi

Ca rezultat pozitia dumneavoastra are data de valoare in ziua de joi. Asadar o sa castigati 2 pip-uri masurati in 500.00 X 0.02 JPY, care este egal cu 70.92 USD si reprezinta diferentialul de dobanda zilnic dintre USD si JPY. Profitati din cauza faptului ca in acest caz, rata de dobanda platita pentru dolar este mai mare decat rata de dobanda platita pentru yen.

Daca vindeti 500.00 USD/JPY, atunci veti pierde 70.92 USD. Aceasta rata este determinata de pretul pozitiei care a fost inchisa pe plus sau minus. Acest swap se aplica instantaneu si reprezinta o mica dobanda platita de trader sau o dobanda platita traderului, in functie de moneda pe care acesta o detine.

Aveti in vedere ca dumneavoastra detineti moneda pe care ati cumparat-o si in acelasi timp o vindeti pe cea opusa si imprumutati moneda pe care ati vandut-o si cumparati pe cea opusa. Deci daca intrati long pe USD/JPY, inseamna ca ati cumparat si detineti USD si ati vandut si imprumutati JPY.

Daca detineti moneda cu rata de dobânda mai mare, atunci veti primi dobanda, iar daca detineti moneda cu rata de dobanda mai mica veti plati dobanda. Aceste plati sunt platite sau primite in decursul stabilirii unei noi rate de deschidere in forma unui prêt avantajos sau dezavantajos, dupa ce swapul si a facut efectul. Rolloverul este marcat cu litera “R” in contul dumneavoastra si este postat zilnic.

Marja

duminică, 22 februarie 2009

Marja este un deposit de bună credinţă care permite traderilor să deschidă o poziţie mult mai mare decât valoarea contului pe care il au şi asigură traderul împotriva posibilelor pierderi survenite prin tranzactionare.

Platformele de tranzacţionare online oferă multe posibilităţi de alegere a marjei, care permit traderilor să profite de efectul de levier. De obicei, platforma de tranzacţionare va executa tranzacţia numai dacă traderul detine suficiente fonduri în contul sau.

Tot ce aveţi nevoie este să deţineţi o anumită sumă in contul dumneavoastră (ex. 100$), iar brokerul vă va imprumuta restul banilor de care aveţi nevoie. De obicei, dacă deschideţi şi inchideţi o pozitie în aceasi zi, imprumutul nu va avea nici un fel de dobândă. Depozitul necesar pentru a intra intr-o tranzacţie este denumit marjă.

La cei mai mulţi brokeri marja maximă disponibilă este 0.5% (levier de 200 : 1) pentru conturile mini si 1% (levier de 100 : 1) pentru conturile standard. Dacă se foloseşte efectul maxim de levier, investitorii trebuie să menţină necesarul minim al marjei, pentru toate poziţiile deschise in orice moment. Traderul este responsabil pentru monitorizarea contului marjei sale.

In cazul in care fondurile din cont sunt sub marja necesară, se vor închide automat toate pozitiile deschise. Acest lucru impiedica pierderea intregii sume din conturile clientilor, in cazul unei volatilităţi mari si a unor miscări rapide ale pieţei. Dacă piaţa se mişcă impotriva poziţiei traderului, acesta va fi atenţionat pentru a depozita fonduri adiţionale în vederea menţinerii poziţiei sau aceasta va fi automat lichidată. Aceste fonduri sunt cerute printr-o scurtă notificare.

Dacă aceste fonduri nu au fost oferite la timp, pozitia este lichidată inregistrand pierdere, iar traderul este responsabil pentru orice deficit rezultat in cont. Dacă balanţa Profit/Pierdere a tuturor pozitiilor deschise, scade sub necesarul marjei, contul şi pozitiile deschise pot fi lichidate. Pentru a evita lichidarea pozitiilor, nu folositi întreaga sumă din cont ca marjă pentru pozitiile deschise, ci lăsaţi acolo fonduri suficiente pentru a face faţă miscărilor pietei impotriva pozitiilor deschise de dvs. Este bine să folositi intotdeauna un ordin tip stop loss pentru a va limita riscurile.

Exemplu de marjă:

I. Pereche valutară ce are la baza USD (USD este prima valută in perechea valutară):

Marja = [mărimea contractului / efectul de levier]

Dacă aveţi 800$ intr-un cont mini, pentru a calcula marja necesara tranzacţionării a 8 mini loturi de USD/JPY (80 000 USD) la un efect de levier de 200x, împărţiţi valoarea tranzacţiei cu mărimea efectului de levier. Ex: 80 000/200 = 400. Postaţi 400$ marjă pentru aceasta tranzacţie, lăsând 400$ în balanţa contului dvs.

II. Pereche valutara non-USD (USD este a doua valuta in perechea valutară):

Marja = [(mărimea contractului x preţ) / efectul de levier]

In acest exemplu, aveţi 5000$ într-un cont şi vreţi sa executaţi 3 loturi de EUR/USD (300.000 Euro) la preţul pieţei de 1,2550, folosind un efect de levier de 100x. Pentru a calcula marja necesara pentru aceasta poziţie, înmulţiţi valoarea tranzacţiei (300.000) cu preţul (1,2550) si împărţiţi la (100x). Exemplu: (300.000 x 1,2550) / 100 = 3785$. După ce aţi executat aceasta tranzacţie, veţi mai avea 1235$ in balanţa contului dvs.

Aşa cum spuneam la început, platformele de tranzacţionare calculează automat necesarul marjei şi verifică fondurile disponibile, înainte de a iniţia o nouă poziţie. Dacă nu aveţi disponibile fondurile adecvate introducerii unei noi poziţii, veţi primi un mesaj de marjă insuficientă: “insufficient margin funds” şi va trebui să acţionaţi ca atare.

Cum poti obtine profit pe Forex?

sâmbătă, 21 februarie 2009

Pe piaţa de tranzacţionare Forex a perechilor valutare, traderul cumpără sau vând valută. Datorită tehnologiei plasarea unui ordin de cumpărare sau vânzare este relativ simplă, asemănătoare cu cea de pe piaţa de capital.

Scopul unei tranzacţii este de a schimba o valută cu o altă valută în speranţa obţinerii unui profit din acest schimb.

Un exemplu de profit obţinut prin cumpărarea euro:

Perechea valutară tranzacţionată: EUR/USD

Cumperi 10.000 euro la o rată de schimb EUR/USD de 1,1800 adică +10,000 > -11,800*
Peste două săptămâni, piaţa mergând în favoarea ta, vei schimba cei 10.000 euro înapoi în dolari americani la rata de schimb de 1,2500 adică -10,000 > +12,500**

Rezultă:
*EUR $10,000 x 1.18 = US $11,800
**EUR $10,000 x 1.25 = US $12,500
Profitul obţinut este de $700

Cum calculăm profitul si pierderea?

Să cumpărăm dolari americani (USD) şi să vindem Franc elveţian (CHF), deci tranzacţionăm perechea valutară USD/CHF a cărei rată de schimb este de 1,4525 / 1,4530.

Deci, cumpărăm USD la rata de schimb de 1,4530 la care traderii sunt gata să vândă.
Stabilim mărimea lotului pe care vrem să-l cumpărăm, care poate fi egal cu 100.000 de USD.

În concluzie am cumpărat 1 lot de 100.000$ la rata de schimb de 1,4530.

Câteva ore mai târziu preţul creşte la 1,4550 iar traderul decide să închidă tranzacţia.
In acest moment noua rată pentru USD/CHF este de 1,4550 / 1,4555 iar traderul va vinde acum USD pentru a putea închide tranzacţia, la preţul de 1,4550, la care traderii sunt gata să vândă.

Diferenţa dintre 1,4530 şi 1,4550 este 0,0020 sau 20 pipsi.

Folosind formula de mai sus, avem: (0,0001/1,4550) x $100.000 -= $6,87 per pip x 20 pipsi = $137,40

După cum aţi observat, atunci când cumpărăm folosim preţul ‘ask’ iar când vindem folosim preţul ‘bid’, iar diferenţa dintre cele două preţuri reprezintă ’spread-ul’ care intră în buzunarul brokerului…

Tipuri de ordine de piaţă

vineri, 20 februarie 2009

Un ordin este o instructiune atribuită tranzactiilor Forex la un pret prestabilit. Există un numar de ordine diferite care pot fi create pentru a atinge un anumit ţel în tranzacţia efectuată. Ordinele pot fi grupate in câteva grupuri, dar cea mai importantă clasificare o reprezintă cele doua tipuri - Stop si Limită.

Ordinul Limită (Limita de cumpărare/limită de vânzare) este executat când piata atinge pretul specificat în ordin său la cel mai bun pret posibil. Ordinul Limită de cumpărare este plasat sub preţul pieţei, iar Ordinul Limită vânzare este plasat peste preţul pieţei.

Ordinul Stop (Stop cumpărare/Stop vânzare) este executat când piata atinge pretul specificat în ordin său la cel mai slab pret posibil. Ordinul Stop cumpărare este plasat peste preţul pieţei, iar Ordinul Stop vânzare este plasat sub preţul pieţei.

Folosind ordine, riscul de a suferi pierderi se limitează, iar profitul poate fi acumulat la un pret prestabilit al pietei. Ordinele sunt, de asemenea, folosite pentru o deschidere automată a unei noi pozitii, cand piata atinge nivelul de pret specificat de trader.

Există doar o singură restrictie în plasarea ordinelor: nu pot fi plasate foarte aproape de pretul curent al pietei.

In momentul în care plasati ordine trebuie să le specificati perioada de validitate:

Ordinul GTC (bun până la anulare) este valid până cand este executat s-au anulat de trader.

Ordinul DAY este valid până la închiderea sesiunii de tranzactionare la miezul noptii, a zilei curente de tranzactionare si după aceasta va fi anulat fără nici un fel de notificare.

Ordinul OCO (un ordin îl anulează pe celălalt), executarea unuia dintre ordine de către broker conduce imediat la anularea celuilalt ordin.

Următoarea lectie: Cum putem obtine profit pe Forex?

Timpul de tranzactionare a valutelor

joi, 19 februarie 2009

Pe piata valutara Spot tranzactiile se fac diferit fata de orice alta piata de tranzactionare din lume, aceasta fiind deschisa 24 de ore, 5 zile pe săptămână.

Tranzactiile Forex urmaresc mersul soarelui in jurul globului pamantesc (sau invers…), astfel incât se poate tranzactiona noaptea sau ziua, fără restricţii legate de timp.

Iata si un tabel cu zonele orare (ora Romaniei este egala cu GMT+2):

Zone New York GMT România
Tokyo Open 7:00 pm 0:00 2:00
Tokyo Close 4:00 am 9:00 11:00
London Open 3:00 am 8:00 10:00
London Close 12:00 pm 17:00 19:00
New York Open 8:00 am 13:00 15:00
New York Close 5:00 pm 22:00 24:00 (0:00)

Intrare ‘Long’ sau ‘Short’

miercuri, 18 februarie 2009

Intrare long – intrare short

Cand cumparati o moneda, spuneti ca ati intrat “long” pe acea moneda. Pozitiile long sunt deschise la pretul de oferta. Astfel, daca ati cumparat un lot GPB/USD cotat la 1.5847/52, atunci inseamna ca ati cumparat valoarea lotului exprimat in lire sterline, la 1.5852 USD.

Cand vindeti o moneda, spuneti ca ati intrat “short” pe acea moneda. Pozitiile short sunt deschise de la pretul de cumparare, care este 1.5847 USD in exemplul nostru.

Din cauza simetriei tranzactiilor cu monede, intrati de fiecare data simultan long pentru o moneda si short pentru cealalta. De exemplu, daca schimbati 100.000 GPB in USD sunteti short pe lira sterlina si long pe dolar.

Inchidere

O pozitie deschisa reprezinta acea pozitie care este live si in desfasurare. Daca este deschisa pe long, valoarea ei va fluctua in concordanta cu cursul de schimb al pietei. Orice profit sau pierdere va fi pus pe hartie si se va reflecta in contul dumneavoastra.

Pentru a va inchide pozitia trebuie sa faceti o tranzactie pe aceeasi pereche valutara egala si de sens opus. De exemplu, daca aveti o pozitie long pentru un lot de GPB/USD puteti inchide pozitia printr-o pozitie short pe un lot de GPB/USD.

Tranzactiile dumneavoastra de inchidere si deschidere trebuie facute prin acelasi intermediar. Nu puteti deschide o pozitie de GPB/USD cu un Broker A si apoi sa o inchideti prin intermediul unui Broker B.

Mizare pe crestere

Sa presupunem ca incepeti de la un curs de schimb curent de 1.5847/52 pe GPB/USD.
• Asteptati ca lira sa se aprecieze impotriva dolarului, deci cumparati 100.000 GPB la pretul de oferta la 1.5852 USD.
• Valoarea contractului este 100.000 X 1.5852 USD = 158.520 USD.
• GPB/USD se apreciaza curespunzator pana la valoarea de 16000/05 si decideti sa va inchideti pozitia, prin vanzarea lirelor sterline pentru dolari la pretul de vanzare. Castigul dumneavoastra este:

100,000 X (1.6000 – 1.5852) USD = 1,480 USD, echivalentul la 10 USD pe punct
• Ati acumulat 1.480 USD la o miscare a cursului de schimb sub 1%. Acest exemplu ilustreaza efectul pozitiv al cumpararii in marja.
• Daca GPB/USD a cazut la 15700/75, pierderea dumneavoastra este:
100,000 X (1.5852 – 1.5700) USD = 1,520 USD

Lectia principala este ca tranzactionarea in marja va poate amplifica pierderile si castigurile.

Mizare pe scadere

Asteptati ca lira sterlina sa scada in GPB/USD = 1.5847/52, deci decideti sa vindeti 100.000 GPB/USD.
• Valoarea contractului este de 100.000 X 1.5847 USD = 158.470 USD. Ati vandut efectiv 100.000 GPB si ati cumparat 158.470 USD.
• Daca brokerul dumneavoastra cere marja de 1% din 158.470 USD ca marja in dolari, insemnand 1.585.70 GPB/USD in numerar, aceasta pereche valutare scade la 1.5555/60, veti avea un castig potential de:
100,000 X (1.5847 – 1.5560 USD) = 2,870 USD
• Castigul dumneavoastra potential este creditat catre contul dumneavoastra, unde veti avea 4.454.70 USD. Astfel aveti posibilitatea sa mentineti pozitii deschide in valoare de 4.454.70 USD.
• Sa presupunem ca GPB/USD incepe sa creasca. Canda va atinge 1.6000/05, veti avea un potential castig de:

100,000 X (1.6005 – 1.5847) USD = 1,580 USD.
Contul dumneavoastra va fi debitat cu 1.580 USD, ajungand la 2.874.70 USD.

Ratele cross

marți, 17 februarie 2009

Perechile valutare care nu contin dolarul sunt numite “cross-uri”. Putem deriva ratele de schimb cross pentru GPB, EUR, JPY si CHF din perechile principale mentionate anterior.

Sa presupunem ca urmatoarele cursuri de schimb principale sunt cunoscute:

EUR/USD = 1.0060/65
GBP/USD = 1.5847/52
USD/JPY = 120.25/30
USD/CHF = 1.4554/59

Pentru a calcula GPB/CHF

GBP/USD: Bid: 1.5847 Offer: 1.5852
USD/CHF: 1.4554 1.4559

GBP/USD X USD/CHF = 1.5847 X1.4554 1.5852 X 1.4559

Pip-uri si loturi

luni, 16 februarie 2009

Asigură-te că înţelegi bine ceea ce urmează… Pentru a putea tranzacţiona corect şi în cunoştinţă de cauză, orice trader trebuie să ştie foarte bine ce înseamnă un pip, un lot şi să poată calcula uşor profitul şi pierderea.

Ce este un pip?

Unitatea cea mai mică a unei valute este denumită pip. Dacă perechea EUR/USD creşte de la valoarea de 1.4250 la 1.4251, înseamnă că aceasta a crescut cu 1 pip. Pip-ul te ajută la calculul profitului sau pierderii. Pip-ul se calculează şi este diferit pentru fiecare pereche valutară în parte. Unele perechi valutare sunt cotate având 2 zecimale după virgulă (USD/JPY), altele patru zecimale (EUR/USD).

Ce este un lot?

Tranzacţiile spot pe piaţa valutară Forex se fac în loturi. Mărimea standard a unui lot tranzacţionat este de $100000, dar mulţi brokeri oferă acum poaibilitatea tranzacţionării în loturi mini de numai $10000.


Exemple de calcul

In continuare sunt prezentate câteva formule simple de calcul al pip-urilor pentru perechi valutare diferite.



Calculul unui pip
0.01 / rata de schimb = valoare pip, şi

0.0001 / rata de schimb = valoare pip

Calculul unui lot
Mărimea lotului tranzacţionat = $100000

USD/JPY = 99.80

Þ .01 / 99.80 = USD 0.0001002

USD/JPY = 99.80

Þ (.01 / 99.80) x $100,000 = $10.02 / pip

USD/CAD = 1.4890
Þ .0001 / 1.4890 = USD 0.0000672

USD/CAD = 1.4890
Þ (.0001 / 1.4890) x $100,000 = $6.72 / pip

USD/CHF = 1.4555
Þ .0001 / 1.4555 = USD 0.0000687

USD/CHF = 1.4555
Þ (.0001 / 1.4555) x $100,000 = $6.87 / pip

EUR/USD = 1.4100
Þ .0001 / 1.4100 = EUR 0.00007092
Þ 0.00007092 x 1.4100 = USD 0.0001

EUR/USD = 1.4100
Þ (.0001 / 1.410) X EUR 100,000 = EUR 7.09
Þ EUR 7.09 x 1.4100 = 9.9997 ~ usd 10 / pip

Fiecare broker va face aceste calcule automat pentru trader, dar e bine să ştim cum se calculează şi ce este cu acele cifre care apar pe platforma de tranzacţionare pe care vom lucra.

Există şi alte modalităţi de calcul al valorii unui pip, acestea fiind explicate de către fiecare broker în parte pe platforma sau situl respectiv.

Cum citim cotatiile Forex?

duminică, 15 februarie 2009
Valutele sunt cotate perechi, cum ar fi EUR/USD, GBP/USD ori USD/JPY, etc., deoarece tranzacţiile pe piaţa Forex se fac cumpărând o valută şi vânzând-o pe cealaltă. In exemplul de mai jos o liră sterlină este vândută pentru 1,455 dolari americani, GBP reprezentând valuta de bază, iar USD valuta cotată:


GBP/USD = 1.4550


Atunci când cumpărăm rata de schimb ne arată cât avem de plătit în valuta cotată pentru a cumpăra o unitate de valută de bază. In exemplul nostru, trebuie să plătim 1,4550 dolari americani pentru a cumpăra 1,0 liră sterlină.


Când vindem rata de schimb ne arată cât primim pentru o unitate de valută de bază. In exemplul de mai sus, vom primi 1,4550 dolari americani pentru vinderea unei lire sterline.


Prima valută (monedă) reprezintă baza pentru tranzacţia (vindere sau cumpărare) pe care vrem s-o efectuăm. In cazul când cumpărăm EUR/USD înseamnă că de fapt cumpărăm moneda de bază (EUR) şi în acelaşi timp vindem moneda cotată (USD).


Vom cumpăra atunci când considerăm că moneda de bază se va aprecia faţă de moneda cotată şi invers.
Long/Short

In primul rând trebuie să decizi ce acţiune vrei să întreprinzi pe piaţa Forex, să cumperi sau să vinzi. Dacă ai decis să cumperi – ceea ce înseamnă să cumperi moneda de bază şi s-o vinzi pe cea cotată – înseamnă că te aştepţi ca valuta de bază să crească în valoare, astfel încât să o poţi vinde la un preţ mai mare şi să obţii profit. In limbajul traderilor asta inseamnă să tranzacţionezi “long”. Deci: long = cumpărare.

Dacă ai decis să vinzi – ceea ce înseamnă să vinzi moneda de bază şi s-o cumperi pe cea cotată – înseamnă că te aştepţi ca valuta de bază să descrească în valoare, astfel încât să o poţi cumpăra mai târziu la un preţ mai mic şi să obţii profit. In limbajul traderilor asta inseamnă să tranzacţionezi “short”. Deci: short = vânzare.
Bid/Ask Spread

Toate cotaţiile Forex includ două preţuri, ‘bid’ şi ‘ask’. Preţul bid (oferit) este totdeauna mai mic decât ask (cerut). Preţul bid este cel la care dealerul va cumpăra moneda de bază în schimbul celei cotate, deci este preţul la care traderul vinde. Preţul ask este cel la care dealerul va vinde moneda de bază în schimbul celei cotate, deci este preţul la care traderul cumpără. Diferenţa dintre bid şi ask este numită spread.

Deci, spread-ul reprezinta diferenta dintre pretul de cumparare si pretul de vanzare al unei actiuni sau a unei valute.


Exemplu:

Dacă luăm cotaţia EUR/USD afişată pe o platformă de tranzacţionare, vom observa că preţul bid este 1.4045 iar preţul ask este 1.4049.

Dacă vrei să vinzi EUR, faci click pe “Sell” şi vei vinde Euro la preţul de 1.4045. Dacă vrei să cumperi EUR, faci click pe “Buy” şi vei cumpăra Euro la preţul de 1.4049.

Decizia de a vinde sau a cumpăra…

Nu este uşor să cunoşti exact momentul şi decizia de a vinde sau a cumpăra o anumită valută. Există tehnici şi analize care ne ajută să luăm o decizie în acest sens, dar despre acestea vom discuta pe larg mai târziu. Voi da mai jos un singur exemplu de scurtă analiză fundamentală privinf perechea EUR/USD.

In acest exemplu Euro este valuta de bază. Dacă ai ascultat, citit şi analizat ştirile economice şi politice şi consideri că economia SUA este în declin, ceea ce este rău pentru Dolarul american, atunci vei plasa un ordin BUY EUR/USD, adică vei cumpăra Euro, aşteptând ca această valută să crească iar Dolarul să scadă în valoare.


Dacă însă vei considera că economia SUA este puternică şi Euro va descreşte faţă de Dolar, atunci vei plasa un ordin SELL EUR/USD, adică vei vinde Euro, aşteptând ca această valută să scadă iar Dolarul să crească în valoare.


Cotatii directe si indirecte

Pe piata Forex (valutară) din fiecare ţară, moneda locală este cotată direct sau indirect contra altor valute străine.

* Cotarea directă reprezintă valoarea monedei locale necesară pentru cumpărarea unei unităţi din moneda straină. In România, de exemplu:

3.8950 – 3.8954 USD/ROL

Inseamna ca dealerii cumpara un dolar cu 3.8950 lei, dar vand aceeasi unitate pentru 3.8954 lei.

* Cotarea indirectă reprezintă valoarea monedei străine necesara pentru a cumpăra o unitate din moneda locală. De exemplu, în cazul lirei sterline contra dolarului american avem:

1.3500 – 1.3505 GBP/USD

Asta inseamna ca trebuie să plătesc 1.3505 USD pentru a cumpăra 1 liră sterlină sau dacă vând 1 lira sterlina, voi primi 1.3500 USD pentru aceasta.

Avantajele tranzactionării pe Forex

sâmbătă, 14 februarie 2009

Un fenomen care are loc în aceste zile când economiile ţărilor dezvoltate cad, este acela al creşterii masive a numărului investitorilor pe piaţa Forex, ca şi pe piaţa aurului. Faţă de economiile obţinute prin depunere la bănci sau faţă de investiţiile pe piaţa de capital, tranzacţionările pe piaţa Forex au câteva avantaje nete, demne de luat în seamă.

Iată avantajele:

Nu se plătesc comisioane de schimb valutar, guvernamentale sau către brokeri, deoarece munca acestora este compensată spread (diferenţa dintre preţul de vânzare şi cel de cumpărare a unei perechi valutare).

Nu există intermediari. Tranzacţiile pe piaţa valutară Spot elimină intermediarul şi vă permite să tranzacţionaţi direct.

Nu sunt stabilite loturi fixe de tranzacţionare ca pe piaţa futures sau alte pieţe, iar acest fapt vă permite să stabiliţi mărimea loturilor la cât doriţi şi să deschideţi un cont cât de mic ca şi valoare (100$, de exemplu).

Costuri de tranzacţionare foarte mici, bazate pe ’spread’, sau diferenţa dintre preţul de vânzare şi cel de cumpărare.

O piaţă deschisă 24 de ore timp de 5 zile pe săptămână.

Nici o bancă centrală sau persoană nu poate controla sau influenţa în favoarea sa această imensă piaţă internaţională.

Efectul de levier (Leverage). Depunem o sumă mică de bani şi deschidem un contract de tranzacţionare cu o valoare mult mai mare, de 200 la 1, de exemplu. Acest fapt înseamnă că o depunere de 500$ ne permite deschiderea unui contract de tranzacţionare ]n valoare de 100.000$. Trabuie însă să fim atenţi deoarece efectul de levier este o sabie cu două tăişuri, putând aduce câştiguri masive şi piederi limitate doar la suma depusă.

Lichiditate foarte mare, din cauza mărimii şi extinderii pieţei pe tot globul.

Posibilitatea deschiderii de conturi gratuite “Demo” şi accesul gratuit la ştiri, grafice şi analize.

Perechile de valute principale sunt doar 6, pe când pe piaţa de capital sunt zeci de mii de firme listate… cine le poate urmări?

Tranzacţii “Mini” şi “Micro” pentru cei ce nu pot investi sume mari.

Pentru a începe să tranzacţionezi nu ai nevoie decât de cunoştinţe temeinice, un computer şi o conecţie rapidă de Internet.

Compară Forex vs. Acţiuni şi futures:

Avantaj

Forex

Acţiuni

Futures

Tranzacţionare 24 ore pe zi

DA

NU

NU

Fără comisioane

DA

NU

NU

Execuţie imediată a ordinelor

DA

NU

NU

Marjă

DA

NU

NU

Ceritudine preţ

DA

NU

NU

Risc limitat garantat

DA

NU

NU


Cât de riscantă este tranzacţionarea pe Forex?

vineri, 13 februarie 2009

A investi bani în orice înseamnă a risca. Acest risc este mai mare sau mai mic în funcţie de modul de investiţie ales. Până nu demult exista mitul, spulberat acum de criza financiară mondială, că a depune banii la bănci este cea mai sigură investiţie pe care o poate face un investitor precaut şi înţelept. Acum ştim că nu este aşa şi că băncile reprezintă o alegere proastă pentru că oferă profit foarte puţin şi nici foarte mare siguranţă nu mai există în depozitele bancare.

Alternativele la depuneri bancare ar fi:
- piaţa de capital;

- piaţa valutară;

- piaţa aurului;

- bonuri de valoare;

- opţiuni, futures;

etc.

Toate au un grad de risc…

Marele avantaj al investiţiilor pe Forex (faţă de piaţa de capital sau depunerile la bănci, etc.) este dat de faptul că pe piaţa Forex nu poţi pierde mai mult decât investiţia iniţială, numită şi marjă (margin), profitul pe care îl poţi obţine însă este aproape NELIMITAT.


Acest fapt se datorează unui instrument de tranzacţionare numit marjă, precum şi efectului de levier. Dacă folosim şi un alt instrument - un ordin tip stop loss (stop pierdere) – atunci riscul pe Forex poate fi foarte bine controlat şi limitat la cât doreşte investitorul (5%, 10%, etc.).

Ce este marja? De exemplu, dacă deţii o anumită sumă în cont (100$), iar brokerul îţi împrumută restul banilor de care ai nevoie pentru tranzacţionare, acest depozit necesar pentru a intra într-o tranzacţie, este denumit marjă. Marja este un deposit de bună credinţă care permite traderilor să deschidă o poziţie mult mai mare decât valoarea contului pe care il au şi asigură traderul împotriva posibilelor pierderi.

In cazul în care fondurile din cont sunt sub marja necesară, se închid automat toate poziţiile deschise. Acest lucru impiedică pierderea întregii sume din contul unui client, în cazul unei volatilităţi mari şi a unor mişcări rapide ale pieţei. Deci riscul de a pierde bani pe Forex este mult mai mic decât la tranzacţiile de pe piaţa de capital sau depunerile la bănci.

Cu toate acestea este recomandat să nu investiţi niciodată mai mult decât vă puteţi permite să pierdeţi.

Ce este Forex?

joi, 12 februarie 2009

Pentru cei ce doresc să tranzacţioneze pe piaţa monetară Forex este crucial să fie bine instruiţi. Forexomania vă ajută să vă formaţi abilităţile necesare pentru a deveni un trader de succes pe piaţa Forex.

Ce este Forex?

FOREX sau FX, provine de la FOReign EXchange, si este cea mai mare piaţă financiară interbancară existentă în lume, cu un volum de tranzacţionare zilnic imens, de 30 de ori mai mare decât volumul total al pieţei bursiere din SUA.

Piaţa Forex este considerată o piaţă extrabursieră „Over the Counter” (OTC) sau interbancară, datorită faptului ca tranzacţiile se desfăşoară, în toată lumea, între 2 contraperechi, fie prin telefon, fie prin reţele electronice gestionate de brokeri.

“Foreign Exchange” reprezintă de fapt tranzacţia prin care se cumpără o valută şi, în acelaţi timp, se vinde perechea acesteia. Valutele sunt tranzactionate în perechi, de exemplu Euro/US Dollar (EUR/USD) sau US Dollar/Japanese Yen (USD/JPY).

Există cel puţin două motive de a cumpăra şi a vinde valute. Aproximativ 5% din rulajul zilnic este generat de companii şi guverne ce cumpără sau vând produse şi servicii într-o ţară străină iar acestea trebuiesc plătite în valută, sau care trebuie să schimbe profiturile realizate dinn valuta străină în valuta naţională. Restul de 95% este reprezentat de tranzacţii pentru profit făcute de bănci şi instituţii financiare, iar acum, datorită tehnologiei şi de către populaţie (traderi), prin intermediul platformelor de tranzacţionare puse la dispoziţie de către brokeri Forex.

Valutele cele mai lichide, numite „The majors” – majore sunt tranzacţionate zilnic în proporţie de peste 85%, acestea fiind: US Dollar (USD), Japanese Yen (JPY), Euro (EUR), British Pound (GBP), Swiss Franc (CHF), Canadian Dollar (CAD) si Australian Dollar (AUD).

Deschisa 24 de ore din 24, începând cu duminică seara până vineri seara, piaţa FOREX începe tranzacţionările în fiecare zi la Sidney, şi se mută în jurul globului în funcţie de momentul începerii zilelor financiare în fiecare centru, întâi Tokyo, apoi Londra şi New York. Spre deosebire de alte pieţe financiare, pe Forex investitorii pot răspunde fluctuaţiilor valutare cauzate de evenimente economice, sociale şi politice, oricând ar apărea acestea – zi sau noapte, deci piaţa Forex NU este afectată dar este influenţată de aceste evenimente. Traderii experimentaţi profită din plin de orice eveniment financiar major care se petrece în lume.

Amator sau profesionist pe piaţa Forex?

miercuri, 11 februarie 2009

Ca în orice domeniu, tranzacţionarea pe Forex implică abilităţi, disciplină, control asupra emoţiilor, precum şi o multitudine de interdiscipline, incluzând analiza fundamentală, analiza tehnică, psihologia tranzacţionării, managementul finanţelor, etc. De exemplu, cele două tipuri de analize cuprind diferite domenii care trebuiesc studiate în mod individual. Despre aceste domenii s-au scris o mulţime de cărţi şi s-au elaborat teorii şi tehnici de tranzacţionare, aplicate cu succes pe piaţa Forex de către cei ce şi le-au însuşit în mod temeinic.

Dacă sunteţi începător, în cursul pe care îl prezintă Forexomania, veţi găsi termeni de care probabil că nu aţi auzit niciodată în viaţă: teoria ‘Elliot Wave’, numerele lui Fibonacci, pip-uri, grafice tip lumânare, etc. Dacă abordaţi cu seriozitate acest domeniu, care realmente vă poate schimba viaţa ajutându-vă să deveniţi totalmente independent din punct de vedere financiar, la sfârşitul acestui curs termenii specifici vă vor fi foarte familiari.

Deci, înainte de a începe orice tranzacţie reală pe piaţa Forex este bine să fiţi bine instruit şi pregătit, să cunoaşteţi ce înseamnă şi cum funcţionează fiecate instrument de tranzacţionare. După ce aţi parcurs acest curs şi aţi învăţat timp de o lună sau două să tranzacţionaţi deschinzând un cont DEMO, puteţi începe să investiţi şi tranzacţionaţi bani reali, pe un cont LIVE. In acest timp continuaţi să vă perfecţionaţi teoretic şi practic. Piaţa Forex, ca şi oricare alta, este dinamică şi în continuă schimbare, de aceea este foarte important să fiţi bine pregătit şi la curent cu noutăţile din domeniu.

Elementul timp…

Pentru a deveni trader de succes, va trebui să alocaţi un timp important învăţării şi apoi tranzacţionării (minim 4 ore pe zi). Tranzacţionarea nu este un hobby aşa cum cred unii, sau este un hobby dacă vrei să pierzi bani… Tranzacţionarea este o meserie şi o afacere de succes pentru cel care vrea şi depune efort să devină un trader adevărat.

Traderi amatori sunt milioane, de fapt sunt cei 95% care pierd, ca în orice afacere din lume, dar există cealaltă parte formată dintr-un procent mic de profesionişti care câştigă.

E timpul să vă întrebaţi: “Pot aloca destul timp acestei noi ocupaţii? Pot să-mi schimb stilul de viaţă şi să devin un trader profesionist?” Cel puţin 4 ore pe zi, cel mai bine 8 ore, un mod de viaţă disciplinat şi, ca rezultat al efortului iniţial, un stil de viaţă complet diferit, datorat în primul rând libertăţii financiare pe care o veţi dobândi.

Dacă răspunsul la cele două întrebări este da, atunci bun venit la Forexomania!

Atât timp cât veţi fi disciplinat şi concentrat pe instruire corectă şi tranzacţionare atentă, nu puteţi decât să fiţi un câştigător.

Elementul psihologic

Odată ce aţi alocat timp studiului şi aţi devenit aproape expert pe o platformă Demo, vine timpul să tranzacţionaţi cu bani reali. Sunt totuşi câteva întrebări pe care trebuie să vi le puneţi înainte de a deschide un cont Live.

- Sunt eu gata să risc banii câştigaţi cu greu?

- Pot eu controla presiunea emoţională, psihică şi cea financiară creată de o eventuală pierdere?

- Voi putea să-mi controlez emoţiile atunci când sunt pe profit?

Ceea ce separă traderii care au profit de ceilaţi este tocmai faptul că primii au controlul asupra riscurilor şi al emoţiilor, fiind conştienţi de faptul că pierderile fac parte din afacere şi că după pierdere, poate urma un câştig substanţial dacă emoţiile sunt controlate.

Această lecţie nu poate fi învăţată decât în timp, după acumularea de experienţă şi trecerea prin diverse faze de tranzacţionare pe diverse platforme.

Concluzie

Se spune că… piaţa este un lucru dinamic iar un trader de succes este o fiinţă dinamică!

Pentru cei ce acceptă provocarea şi sunt gata să înveţe, Forexomania le stă la dispoziţie cu acest curs. Şi nu uitaţi câteva lucruri simple dar esenţiale:

─ Fiţi gata să vă sacrificaţi timpul pentru a învăţa şi banii pentru a tranzacţiona.

─ Nu încetaţi a învăţa.

─ Câştigătorii nu renunţă niciodată, cei ce renunţă nu câştigă niciodată!

─ Preţul pentru a deveni un trader de top este destul de mare (timp, efort, bani) dar cu certitudine merită să fie plătit.

Înainte de a începe orice tranzacţie sau investiţie

marți, 10 februarie 2009

Cunoaşte-te pe tine însuţi!

Înainte de a începe să folosiţi o anumită strategie de investiţii, este foarte important să înţelegeţi câteva lucruri simple despre relaţia dvs. cu banii şi finanţele în general.

Deveniţi confortabil şi obişnuit cu ideea de risc…

Unora le place chiar să celebreze riscul, astfel încât nu putem trăi fără acesta. Dar a risca mai mult decât poţi suporta poate fi periculos pentru un investitor, mai ales când acesta este un începător. De aceea, este foate important să ne examinăm bine aitudinea noastră vis-a-vis de toleranţa la risc.

Este bine să aveţi aşteptări realiste privind investiuţiile dvs. financiare…

Un invesstitor experimentat care a trecut prin multe situaţii de risc va avea desigur aşteptări realiste privind investiţiile sale. Unii începători însă ar vrea să obţină profituri mari din prima zi… Pentru a evita pierderile mari şi falimentul financiar, este bine să punem la punct un paln de investiţii bine gândit. Desigur un consultant financiar sau un site bine construit ne poate ajuta să dezvoltăm o strategie de investiţii cu scop şi obiective bine definite, pe care apoi să-l şi respectăm. Situl acesta si altele pe care le am publicat sigur te va ajuta să afli răspunsuri la întrebările pe care le ai cu privire la investiţii şi finanţe.

Timpul şi investiţiile

Timpul când începi o investiţie poate influenţa şansele de câştig ale investitorului, deci cu cât începeţi mai devreme, cu atât e mai bine. Fiţi atent la diferenţa dintre investiţiile pe termen scurt şi cele pe termen lung şi decideţi cum vreţi să investiţi.

Franklin Templeton Investments recomandă: “Înainte de a investi puneţi-vă următoarle întrebări:
- Am nevoie de bani acum sau mai târziu?
- Ştiind că unele pieţe sunt volatile, cât de multă volatilitate îmi pot permite?
- Voi investi o sumă mare de la început sau voi investi sume mai mici periodic?”

Risc şi profit

Ţineţi cont de factorii de risc/siguranţă care pot afecta investişiile pe care le faceţi: inflaţia, rata de schimb, volatilitatea, diversificarea portofoliului, marja, costuri medii ale investiţiei.

Există multe riscuri investiţionale, dar cei mai mulţi investitori sunt atenţi la unul singur, şi anume, riscul de a pierde banii. Deci, este important să ştim cât risc ne putem permite şi tolera.

Două reguli de aur ce trebuiesc urmate atunci când investim banii noştri în proiecte de investiţii dezvolatate online:

- Niciodată nu riscaţi banii de care vă este frică că îi veţi pierde!
- Niciodată nu cheltuiţi toţi banii pentru investiţii în proiecte online!

Este foarte important să înţelegem unele aspecte ale carierei noastre privind investiţiile online, astfel încât, la final, profitul să fie mai mare decât pierderea. Aceste aspecte le vom discuta în detaliu mai târziu în cursul nostru.

Forex – pregatire si disciplina sau esec si dezamagire

luni, 9 februarie 2009

In Forex sunt doar două alternative: eşti bine pregătit şi începi să câştigi foarte bine sau… eşti insuficient de pregătit şi pierzi mai mult decât câştigi. Vestea bună este că pe piaţa Forex pierderile pot fi controlate şi limitate.

Orice investitor vrea să obţină profit atunci când tranzacţionează… Mulţi dintre noi am auzit de investitori care au devenit miliardari datorită tranzacţiilor de pe piaţa de capital şi mai ales ale celor de pe piaţa monetară Forex. Printre ei se află şi George Soros, Warren Buffett, etc., care desigur nu au jucat la loto ci au avut un plan bine întocmit. De ce? Pentru că tranzacţionarea pe piaţa de capital sau Forex fără a avea un plan nu e altceva decât un joc de noroc, de obicei fără şanse de a câştiga. Tranzacţionarea însoţită de cunoştinţele necesare şi de un plan bine întocmit poate aduce profit semnificativ unui investitor disciplinat şi înţelept.

Înainte de a începe orice tranzacţionare sunt câteva lucruri importante de luat în considerare. Prima mare lecţie ce trebuie să o înveţi este că pe piaţa Forex ai ca şi concurenţi traderi profesionişti cu experienţă, care abia aşteaptă să-ţi ia banii… De aceea, când un nou trader se apucă de tranzacţii reale cu bani peşin, acesta trebuie să fie la fel de bine instruit ca şi concurenţii săi, altfel şansele de a-i învinge pe profesionişti sunt aproape nule.

Desigur că vei experimenta pierderi la început (şi mai târziu…), dar scopul este să câştigi mai mult decât pierzi.

Pentru început ar trebuie să-ţi stabileşti un set de reguli pe care profesioniştii le folosesc, numindu-le „reguli de aur“. Aceste reguli sunt urmate de profesionişti cu mare stricteţe, deci dacă vrei să devii un trader profesionist care câştigă trebuie să faci la fel.

Defineşte-ţi câteva reguli şi urmează-le! Unul din profesioniştii cu experienţă de peste 10 ani pe piaţa Forex – David Atkinson - a stabilit reguli pe care îmi place să le urmez. Aceste reguli te vor ajuta să-ţi stabileşti un plan (sistem) de tranzacţionare propriu.

a) Reguli generale

1. Lucrează şi studiază serios şi continuu, ştiinţa este esenţială;
2. Fi cumpătat, trăieşte-ţi viaţa; prea multă tranzacţionare te va obosi…
3. Asumăţi responsabilitatea pentru orice decizie de tranzacţionare pe care ai luat-o;
4. Crede în ceea ce faci; eu adăug aici experienţa mea, încrede-te în Dumnezeu;
5. Decide dacă vrei să tranzacţionezi ‘full time’ sau ‘part time’; câte ore pe zi vei tranzacţiona?
6. Ce vrei să obţii prin efortul pe care îl depui;
7. Înainte de a începe a lucra, succesul vine din „cartea“ pe care ai studiat-o!
8. Tratează tranzacţionarea ca o facere serioasă şi acţionează ca atare.

b) Reguli de tranzacţionare pe piaţa Forex

1. Ce tip de trader sunt, activ, pasiv, atent, stresant, etc.?
2. Crează-ţi un sistem de tranzacţionare care se potriveşte stilului tău;
3. Fii stăpân pe acel sistem de tranzacţionare, obişnuieşte-te cu acesta;
4. Fii cu mintea trează şi ochii atenţi la fiecare tranzacţie în parte;
5. Nu forma opinii pe piaţă, lasă aceasta să-ţi spună în ce direcţie merge…
6. Nu asculta opinia altora privind tranzacţionarea în sine;
7. cuvintele ’sper’ şi ‘doresc’ să nu fie în vocabularul tău…
8. Tranzacţionează doar cu banii pe care îţi permiţi să-i pierzi;
9. Acceptă pierderile ca parte a afacerii, învaţă din pierderi;
10. Stabileşte-ţi pauze de tranzacţionare şi respectă-ţi programul;
11. Nu deschide prea multe poziţii de tranzacţionare;
12. Când nu eşti sigur dacă e bine sau nu să deschizi o poziţie, nu tranzacţiona;
13. Nu adăuga poziţii atunci când eşti pe pierdere;
14. Nu urmări dolarul sau euro când tranzacţionezi, ci pip-urile (punctele obţinute);
15. Fără excepţie, crează-ţi un plan de tranzacţionare şi respectă-l.

c) Reguli de sistem Forex

Crează-ţi un sistem de tranzacţionare care să cuprindă:
1. Intervalele de timp când vei tranzacţiona;
2. Intervalele de timp când NU vei tranzacţiona;
3. Momente clare, bine definite, când vei intra într-o tranzacţionare;
4. Listă de motive pentru intrare şi ieşire;
5. Mărimea ’stop loss’
6. Vei folosi stopuri tip ‘trailing’
7. Mărimea poziţiilor
8. Vei urmări ştirile de pe piaţa Forex?
9. Vei folosi analiza tehnică?

După ce te vei obişnui puţin cu ideea de Forex… vei vedea ca nu e greu să-ţi creezi propriul tău sistem de tranzacţionare.

Source: forexromania.com

TRANZACTII ONLINE - FOREX si ACTIUNI CFD

Piata mondiala s-a schimbat dramatic in decursul ultimilor ani. Noile strategii de investitii pun un accent tot mai mare pe minimizarea riscului urmarind in acelasi timp castiguri cat mai mari pe portofoliu.Printre cele mai profitabile oportunitati de piata deschise pentru traderi se numara si piata FOREX(Foreign Exchange). Modelele de tranzactionare usor de identificat precum si marginile necesare foarte scazute au constituit oportunitati profitabile de tranzactionare pentru multi.

In contrast cu marile burse de valori din lume,tranzactiile Forex(pe valute) se realizeaza fara constrangerile legate de schimbul fizic propriu-zis al valorilor.Tranzactiile pot fi efectuate la nevoie prin telefon sau online.Cu aceasta structura a tranzactiilor,asa cum a fost organizata,piata Forex a devenit in ultimul timp de departe cea mai importanta.Volumul total al tranzactiilor pe Forex depaseste zilnic 1.5 trilioane $ in timp ce spre exemplu Bursa din New York (NYSE) abia atinge un volum zilnic de 25 miliarde $(Bursa de Valori din Bucuresti are un volum zilnic de cateva milioane).Acest volum foarte mare ce se intalneste pe Forex este avantajos din punct de vedere al tranzactiilor,deoarece acestea pot fi executate rapid si cu costuri reduse(ex.un spread mic bid/ask).

Ca si rezultat,tranzactiile Forex au fost unanim recunoscute ca o oportunitate superioara de investitii de catre marile banci,corporatiile multinationale,precum si de catre alte institutii.Astazi aceasta piata a inceput sa se deschida tot mai mult si catre traderii individuali(persoanele particulare).

Via :bursaforex.ro

Cum incepe serviciul de intermediere pe piata bursiera?

miercuri, 28 ianuarie 2009
Dupa ce toti pasi anteriori au fost urmati, s-a facut o informare si o selectie a firmei care ofera cele mai bune si comode servicii, in functie de necesitatile fiecaruia, urmatoarea etapa este incheiera contractului cu firma aleasa. In general, aceasta operatiune este relative simpla, nu necesita formalitati birocratice sau legislative foarte ample.
Serviciul de intermediere a tranzactionarii prestat de catre un SSIF incepe cu semnarea unui contract de intermediere si a unui formular de deschidere de cont.

In caz contului asistat de broker se va negociati comisionul de tranzactionare, se va stabili cu acesta obiectivele investitionale, nivelul de risc si apoi se va incheia contractulm de intermediere. Chiar daca brokerul va fi cel care va face operatiunile in piata, clientul are dreptulo de a fi tot timpul la current cu ce se intampla cu portofoliul sau. De obicei, firmele asigura clientii ca orice decizie de sell, buy sau hold se face dupa consultari intre broker si investitor.

In cazul conturilor online, trebuie completat un formular de deschidere de cont, firma va trimite contractul de intermediere care va fi semnat si retrimis.

Se va crea, apoi, cu cont personal, compania pastrand o situatie detaliata cu semele din cont si cu portofoliul de titlu. Acest cont va fi alimentat de cate ori va fi nevoie, si orice ordin trimis de client si executat de intermediar va fi transmis, astfel ca investitorul sa fie la curent cu ce se intampla cu portofoliul sau.

Ce ofera firmele de pe piata FOREX

Ce ofera firmele de pe piata?

Site-urile firmelor de brokeraj din Romania abunda de informatii utile pentru orice potential investitor. Date generale despre bursa, despre piata de capital dar si informatii strict legate de serviciile oferite sunt puse la dispozitia oricarui om ce vrea sa se informeze.

Una din cele mai importante decizii pe care clientul trebuie sa o ia este cea legata de tipul de cont de tranzactionare. Astfel, firmele ofera, in general, doua tipuri de conturi: cele asistate de broker si cele de tranzactionare prin internet.

In cazul primelor, clientii beneficiaza de experienta si disponibilitatea permanenta a brokerilor si primesc de la acestia sfaturi, recomandari si explicatii. Acest tip de cont este recomandat pentru incepatori sau pentru oamenii care nu dispun de timp pentru a acorda suficienta atentie tranzactionarii la bursa. In plus, fluctuatiile pietei de capital in care preturile titlurilor se modifica substantial de la o zi la alta si poate genera pierderi sau castiguri foarte mari necesita, de multe ori, o rapiditate foarte mare in luarea deciziilor. La aceasta se mai adauga si transmiterea ordinului de cumparare sau vazare pentru demararea tranzactiei, deci poate necesita mult timp.

Rezultatul ar putea fi, uneori, scaderea profitabilitatii portofoliului respective. De aceea, decizia de a incheia un astffel de cont prin care clientul poate permite companiei sa ia decizii in numele sau in cele mai opportune momente este indicate pentru incepoatori si pentru cei inca nesiguri si cu un nivel mic de cunostinte.

In acest caz, in momentul incheierii contractului de intermediere, clientul poate specifica ca doreste un astfel de cont si compania va decide in care titluri vor fi investite sumele puse la dispozitie de catre client, urmand a crea si administra portofoliul de titluri de valoare al acestuia. Evident, clientul poate in orice moment sa dea ordine de vanzare sau cumparare, dupa cum considera ca ar fi mai profitabil.
A doua optiune este contul de tranzactionare prin internet, dar se potriveste foarte bine celor care au cunostintele necesare tranzactionarii la bursa dar si timpul necesar. Prin aceste tip de cont, clientii isi stabilesc si implementeaza singuri o strategie de investitii, avand acces permanent la o platforma de tranzactionare online, la sisteme online avansate de analiza financiara, si in general, comisioanele sunt mai reduse.

De obicei, in momentul deschiderii unui cont, in special cele online, SSIF-urile ofera suportul operational si informational pentru a investi in actiuni. Cele mai importante sunt cele care se refera la viteza timpului de executie a ordinelor, o gestionare comoda a portofoliului si a emitentilor, un flux continuu de stiri despre emitenti si bursa, cotatii si indici in timp real, topuri de lichiditate, cresteri, scaderi, grafice, module de analiza tehnica, datele financiare in formate cat mai simple si rapoarte de analiza periodice.

BANI DIN BURSA-Cum incepi o investitie la bursa

Investitia in piata de capital reprezinta pentru unii o sursa de venit profitabila, in timp ce pentru altii ramane un domeniu cu multe necunoscute. Cum incep tranzactionarea in piata de capital? Ce servicii trebuie sa imi ofere o firma de brokeraj pentru a imi fi de folos? Care sunt criteriile de selectie a intermediarului? De ce am nevoie ca sa incep investitii in piata de capital? Sunt intrebari pe care multi si le pun in momentul in care iau in calcul aceasta posibilitate de investire a capitalurilor proprii.
Cum incepi o investitie la bursa Primul pas in debutul unei investitii la bursa este informarea in legatura cu acest domeniu. Pe langa cartile disponibile in librarii, cu informatiile de baza despre bursele de valori, internetul ofera o multitudine de informatii. In primul rand, site-ul Bursei de Valori Bucuresti este un reper important. Aici, orice potential investitor va obtine informatii despre piata, dar si despre intermediarii prin care poate investi.

Urmatoarea etapa ar fi selectia unei societati de servicii de investitii financiare. Acest proces trebuie facut cu foarte mare atentie, astfel incat firma selectata sa raspunda cerintelor clientului.

In acest sens, trebuie avut in vedere comisioanele practicate de firma de brokeraj, tipul de servicii oferite (consultanta, serviciile unui broker etc), cota de piata si marimea societatii, suma minima ceruta pentru deschiderea unui cont dar si localizarea sediului si a agentiilor firmei.
Este esential, pentru persoanele care nu au mai investit niciodata, ca societatea de investitii aleasa sa ofere consultanta, sa asiste clientul in crearea si administrarea portofoliului dar si toate informatiile necesare(de analiza tehnica, fundamentala, stiri, istorice si alte date) care sa il ajute in acumularea si asimilarea de cunostinte in domeniu.

De multe ori, exista posibilitatea ca viitorul investitor sa fie nehotarat intre doua sau mai multe firme, ale caror servicii sunt asemanatoare. Una din metodele de departajare consta in accesarea informatiilor disponibile, folosirea acelor conturi-test puse la dispozitie de firme. In acest fel, se asigura o testare amanuntita a serviciilor oferite de SSIF, selectia fiind mai usoara si mai sigura.


Source : oportunitati-mlm.blogspot.com

Tipuri de instrumente de tranzactionare FOREX

luni, 26 ianuarie 2009
1. Spot: O tranzactie spot reprezinta un schimb direct intre 2 valute, are un time frame foarte scurt si implica cash si nu un contract.

Termenul "spot" nu e specific forex, avem denumirea de Spot Market ce reprezinta o piata de bunuri care sunt tranzactionate imediat, adica on the spot. Ca exemple sunt Spot Forex despre care este vorba aici pe forum, denumita pe scurt "Spot". Retail forex de asemenea este tot spot forex. Adica ce facem noi oamenii de rand prin brokeri este spot forex.
Alt exemplu fara legatura cu forex e: Energy Spot este o piata energetica unde producatorii de energie isi vand rapid surplusul de energie la cumparatorii disponibili. Negocierea pretului durand in jur de cateva milisecunde si apoi energia fiind furnizata cateva minute mai tarziu.


2. Forward transaction: Acest tip de tranzactii reprezinta un schimb de bani care nu are loc imediat ci la o data specifica in viitor. De exemplu cateva zile sau cateva luni sau ani mai tarziu. Un vanzator si un cumparator se inteleg la o rata de schimb la o anumita data in viitor, iar schimbul propriu zis are loc la acea data si la valoarea stabilita indiferent care este rata de schimb la data respectiva.


3. Futures: Acest tip de instrument este defapt un forward tranzaction dar care este standardizat. Diferentele ar fi multe si marunte si putin relevante pentru noi cei cu spot forex. Cei interesati pot afla mai multe printr-un simplu search pe Google: Futures vs. Forwards (http://www.google.com/search?hl=en&q=Futures+vs+Forwards).

4. Swap: Sau currency swap, e cand doua parti se inteleg sa schimbe intre ele o cantitate de valuta pentru o alta, iar dupa o perioada de timp sa intoarca tranzactia in cantitatile originale.

5. Options: Sau FX options este o derivata unde proprietarul are dreptul dar nu obligatia ca la o data specifica sa schimbe bani dintr-o valuta intr-o alta valuta la o rata de schimb prestabilita.

Via: fxtrader.ro

Bani din FOREX

sâmbătă, 17 ianuarie 2009

"Piata Foreign Exchange sau „FOREX” sau „FX” este cea mai mare piata financiara din lume, cu un rulaj zilnic cu mult peste un trilion de $ Piata valutara internationala constituie un sistem complex interbancar, prin care se tranzactioneaza sume mari de bani, de catre actorii din piata, la o rata de schimb stabilita la o anumita data, intr-un anumit moment, in scopul schimbarii (convertirii) unor valute contra altora. Piata s-a format in anii '70, cand comertul international a trecut de la sistemul de cursuri fixe la sistemul de cursuri flotante.
Forex-ul nu are o locatie fizica sau un punct central precum celelalte pietii financiare dar opereaza cu banci, corporatii si persoane fizice pe intreg globul 24 ore din 24, mai putin in weekend.

Exista 2 motive de a cumpara si a vinde valute. Aproximativ 5% din rulajul zilnic este generat de companii si guverne ce cumpara sau vand produse si servicii intr-o tara straina, sau care trebuie sa isi acopere profiturile facute in valuta straina, in valuta nationala. Restul de 95% este reprezentat de tranzactii pentru profit sau speculative."

Via: faci-bani.com