Analiza tehnică

marți, 24 februarie 2009
Fără mecanismele care dau viaţă şi sens pieţei valutare, orice tranzacţie reprezintă doar un simplu joc de noroc. Există două mari şcoli de analiză, care nu se exclud una pe alta, analiza tehnică şi analiza fundamentală.

Analiza tehnică este studiul mişcării preţurilor pe piaţa Forex. Această analiză se realizează cu ajutorul graficelor.

Ideea este că o persoană poate vedea pe grafice istoricul mişcării preţurilor, pe baza cărora apoi să determine, până la un anumit nivel, în ce direcţie vor merge acestea.

Lucrul cel mai important pe care îl învăţăm cu ajutroul analizei tehnice este trendul (tendinţa de mişcare a preţurilor). Traderii folosesc adesea expresia „The trend is your friend” (trendul este prietenul tău), deoarece acesta ne ajută să intuim direcţia în care merg preţurile şi astfel să obţinem câştiguri importante pe piaţa Forex.

Instrumentele pentru analiza tehnică sunt disponibile online şi ajută investitorii în luarea deciziilor de tranzacţionare.

In cele ce urmează voi prezenta pe scurt instrumentele de analiza tehnica folosite pe Forex pentru a identifica trendurile, care de obicei se repeta în pieţele volatile cum e şi Forex. Traderii Forex sunt sfătuiti sa aprofundeze analiza tehnică, şi să nu uite că în Forex, ca şi în orice alt domeniu, profesionalismul vine numai dupa multă practică, anduranţă şi experienţă.

Grafice

Grafic liniar: Descrierea grafica - istorie cursului de schimb pentru oricare pereche valutara. Linia este construita in relatie cu pretul de inchidere zilnic.

Grafic cu bare:

Descrierea performantelor pretului unei perechi valutare, facuta cu ajutorul unor bare verticale la anumite intervale de timp in timpul zile (ex fiecare 30 de minute). Fiecare bara are patru valori representative deschiderea, inchiderea, maxim si minim(OCHL) al cursurilor de schimb pentru acel interval de timp.

Grafic lumanare:

Varianta a graficului cu bare exceptand descrierea OCHL ca si o” lumanare” cu un fitil la fiecare sfarsit. Cand rata de deschidere este mai mare decat rata de inchidere “lumanarea “ este “plina”. Cand rata de inchidere este mai mare decat rata de deschidere lumanarea este “goala”.

Suport, rezistenta, canale si triunghiuri

Suportul si rezistenta reprezinta caracteristici comune pentru toate instrumentele tranzactionabile, incluzand si monedele. Brese in aceste instrumente sunt prezentate ca evidenta unei shimbari fundamentale in sentimental pietei, asupra unei monede. Suportul si rezistenta formeaza adesea pattern-uri coerente in forma de canale.

Suportul

Un nivel de suport este detectat, daca puteti conecta cateva subpuncte ale ciclului ratei de schimb pe linie dreapta. Acesta indica aversiunea pietei pentru a vinde sub anumite cursuri de schimb. Cu cat mai multe puncte sunt conectate, cu atat nivelul de suport este mai ridicat.

Nivelul de suport se poate schimba odata cu trecerea timpului. Daca linia dreapta se duce in sus vorbim de un “suport ridicat”. Cand linia este orizontala identificam un “suport oblic”, iar cand linia cade in jos avem de a face cu un “suport in cadere”.

Rezistenta

Nivelele de rezistenta indica o aversiune de cumparare a monedei peste cursul de schimb dat. Un nivel de rezistenta este detectat daca este posibil sa conectam o succesiune de puncte de crestere a ciclului ratei de schimb cu o linie dreapta.

Putem observa trei tipuri de rezistenta: ridicata, oblica si in cadere.

Canalele

Canalele sunt identificate ca o suprapunere a nivelelor de suport si rezistenta intr-un singur grafic liniar. Canalele se pot misca in sus, oblic si in jos.

Triunghiuri

Cand liniile de suport si rezistenta converg una asupra celeilalte, “triunghiurile” formate pot fi in sus, oblice sau in jos.

Triunghiurile indica profitabilitatea dealungul timpului. Nivelurie de rezistenta si suport suprapuse pe un grafic va pot ajuta sa prognozati timpul de convergenta. Ceea ce cautam sunt niste “rupturi” care ar putea merge intr-o directie care pare sa fie “exploziva”, prezentand oportunitatile pentru tranzactii profitabile.

Panta triunghiului si comportamentul ciclului pretului in apropierea intersectiei dintre rezistenta si suport pot indica directia rupturei. De exemplu, daca ciclul cursului de schimb este intr-o faza clara de urcare, ruptura va fi deasemenea in urcare. Sunt niste oportunitati reale aici, dar bineinteles si mult risc este implicat.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu